VAN35 · Ajutor · Intră în cont

Ce este VAN35 și cum funcționează?

O platformă de transport care pune în legătură firmele cu marfă de trimis și firmele cu vanuri sub 3,5 tone.

VAN35 este o platformă de transport. Aici se întâlnesc expeditorii — firme care au marfă de trimis — cu transportatorii — firme care au vanuri sub 3,5 tone. Mărfurile sunt din România: pleacă din România sau ajung în România. Lucrează firme din România și din Republica Moldova; Ucraina și celelalte țări din Uniunea Europeană urmează. Platforma e încă în construcție și nu a fost lansată oficial.

Pași

  1. Expeditorul publică o marfă: de unde, până unde, când, ce marfă și prețul pe care îl cere.
  2. Transportatorii interesați trimit o ofertă cu prețul lor sau acceptă direct prețul cerut de expeditor.
  3. Expeditorul alege oferta care îi convine și o acceptă.
  4. Platforma face singură comanda de transport (documentul dintre cele două firme). O semnează întâi transportatorul, apoi expeditorul. Marfa se poate încărca doar după ce au semnat amândoi.
  5. Cursa trece prin etape (încărcare, drum, livrare), cu poze și documente încărcate direct în aplicație.
  6. La final, cele două firme se evaluează una pe alta. Așa își face fiecare o reputație.

VAN35 nu este parte în contractul de transport. Platforma vă ajută să vă găsiți, să vă înțelegeți la preț și să urmăriți cursa. Contractul de transport rămâne între expeditor și transportator.

Cine poate folosi platforma

  • Doar firmele (persoane juridice). Persoanele fizice nu pot crea cont.
  • Aceeași firmă poate și să trimită marfă, și să transporte. Nu trebuie să alegi doar una.
  • Firme din România și din Republica Moldova (cele din Moldova intră prin invitația unui partener din România). Urmează Ucraina și celelalte țări din UE.
  • Firmele din România și din Moldova iau orice cursă. O firmă din altă țară poate lua doar curse care pleacă din România și ajung în altă țară, sau invers; cursa trebuie să fie marcată Transport internațional (bifa se pune singură la formularul mărfii când alegi o țară din afara României).
  • Fiecare firmă răspunde de legislația cursei (cabotaj, autorizații). Transportatorul bifează o singură dată, la prima ofertă, Respect legislația aplicabilă cursei.

Probleme frecvente

  • Nu știu cu ce să încep — creează-ți contul, completează datele firmei, apoi verifică-ți firma (vezi articolele de mai jos).
  • Am marfă de trimis în afara României — o poți posta, dacă pleacă din România sau ajunge în România. Bifează că e cursă internațională.

Articole legate